dimanche 18 février 2018

Călătorului îi stă bine cu drumul, sau de la Ho Chi Minh City la Hanoi

Dacă ar fi fost vietnamez, poetul s-ar fi limitat la prima afirmaţie:
„E lung pământul..”


Distanţele în Vietnam în linie dreaptă*, cum zic românii (căci francezii cred că se înşeală cănd zic „în zbor de pasăre”, ca şi cum păsările ar zbura la destinaţie „aţă”, pe distanţa cea mai scurtă...),
deci, cum ziceam, distanţele în Vietnam sunt: de la nord la sud - 1650 km,
iar de la est la vest - 50 km (în regiunea Quang Binh, aşa, cam pe la talia ţării).


Desigur, în sud, lărgimea maximă a teritoriului atinge 400 km, iar în nord chiar 600 km,
dar Coşbuc ar fi zis probabil, privind harta Vietnamului:
„E lung pământul, nu e lat..."

Iar în perioada sărbătorilor de Têt, vietnamezii călătoresc mult şi, desigur, cel mai mult pe direcţia nord-sud, mai ales că mulţi vietnamezi originari din nord lucrează în sud, iar de sărbători se întorc în locurile de baştină să-şi vadă familia.


Adoptând obiceiul locului, al migraţiei de la sud spre nord la început de Têt,
nici nu pusesem bine jos rucsacul din spate la Ho Chi Minh City şi de abia apucasem să fac o poză pe fereastra apartamentului,


că era deja a altă zi, iar eu eram cu nasul lipit de o ferestruică rotundă
uitându-mă la avioane aidoma aceluia cu care ne pregăteam să plecăm la Hanoi.


Iar spre seară, aterizam la Hanoi, de fapt la 36 de kilometri de oraş,
dincolo de o mulţime de acoperişuri roşi şi albastre,


după care luam autobuzul 86 spre centrul oraşului,
care mergea iute şi fără staţii nenumărate, pe o autostradă largă, asfaltată ca-n palmă, zicându-mi:
„Tu chiar nu poţi să te opreşti să te gândeşti în fiecare zi la România şi la Bucureşti?”


Rucsacul - lăsat la hotel şi iată primul drum la Hanoi, neintenţionat,
dar scos în cale de-ntâmplare: un templu aflat îndată ce dai colţul străzii:


Obiceiul pământului, fie el vietnamez sau românesc,
să mulţumeşti celor de sus că ai ajuns cu bine („Te gândeai tu că vei ajunge şi la Hanoi?")
şi să te minunezi, cum se cade, în faţa celor văzute şi nevăzute.


După care, luându-ţi inima în dinţi, încerci să părăseşti trotuarul pe care te-ai născut sau pe care ai  ajuns şi să traversezi strada. Nu înainte de a repeta gluma pe care ai citit-o odată într-un Guide du routard: „La Hanoi există două feluri de a trece strada: în două etape, riscând să fi tăiat în trei, sau în trei etape, riscând să fi tăiat în două.”


Şi până la urmă nici nu e chiar aşa de mare circulaţie într-o seară de sărbătoare,
lumea petrecând în familie şi vânzătorii de baloane aşteptând cumpărători improbabili.


Ajungi acum pe malul lacului Hoan Kiem, 


şi îţi promiţi să revii a doua zi pentru a afla mai multe despre „Sabia restituită” şi despre alte legende.


Până atunci, te mulţumeşti cu un spectacol în miez de noapte,


visând la ziua de mâine...


* Cred că şi cu distanţele „în linie dreaptă” e o problemă, pentru că asta te face să te gândeşti la un Pământ plat, purtat pe spatele unei broaşte ţestoase... Iar broaştele ţestoase te duc cu gândul la Templul Literaturii din Hanoi... Dar asta e o altă poveste, pe care încerc să vă o spun altădată...

MSChirca, Vietnam, 16 februarie 2018